Selecție pentru stagii de mobilități de practică pentru studenți ERASMUS pentru semestrul al doilea 2015 – 2016


Universitatea din București a decis în Ședința de Coordonare din 14 martie 2016 lansarea selecției

pentru stagii de mobilități pentru stagii de practică în cadrul Programului ERASMUS, în perioada mai –

septembrie 2016, cu finanțare din fonduri ERASMUS 2015-2016, capitolul SMP (student mobility for

placement), pentru un număr de 16 mobilități, cu un total de finanțare de 30.800 EURO.

Selecția pentru aceste mobilități va avea loc la nivel central, la Biroul Erasmus+ al UB, nu la

nivelul fiecărei facultăți.

Stagiile de practică Erasmus vor fi finanțate pentru o perioada de minim 2 luni si maxim 3 luni

(stagiile se pot efectua până la data de 30.09.2016 maxim).

Conform deciziei Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în domeniul Educaţiei şi Formării

Profesionale (ANPCDEFP) şi anunţului din Apelul Naţional pentru mobilităţi 2015, grantul lunar pentru un

student care beneficiază de stagiu de practică ERASMUS este stabilit după cum urmează:

Țara de destinație Grant € / lună*

Austria, Belgia, Croația, Cehia, Cipru, Grecia, Germania, Finlanda, Franța, Irlanda,

Italia, Islanda, Liechtenstein, Luxemburg, Norvegia, Marea Britanie, Olanda,

Portugalia, Slovenia, Spania, Turcia, Danemarca, Suedia

Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, FYRO Macedonia, Malta, Polonia, Slovacia,

Ungaria. 650

*luna este calculată la 30 zile.

Criterii de eligibilitate și selecție:

 să fie student/masterand/doctorand al Universităţii din Bucureşti (la cursuri zi);

 să facă dovada cunoaşterii unei limbi străine (certificat/diplomă/atestat);

 să nu aibă nicio restanță / să fie integraliști;

 să aibă media școlară minim 7,50 (din anii academici anteriori și inclusiv semestrul I din a.a. 2015-2016);

 să prezinte o scrisoare de intenţie/motivaţie într-o limbă străină;

 să prezinte un curriculum vitae, în format EUROPASS, într-o limbă străină;

 să prezinte un plan de activități de practică, după modelul Learning Agreement for Traineeship

 să prezinte o scrisoare de acceptare pentru stagiul de practică prevăzut (opțional).

Candidații pot depune la Biroul ERASMUS+ al UB până la data de 15 aprilie 2016 dosarele pentru

selecție, respectiv :

 Curiculum vitae, format Europass, într-o limbă străină,

 Atestat de cunoaștere a unei limbi străine (copie) – nivel minim B2,

 Situație Școlară,

 Scrisoare de motivație, într-o limbă străină,

 Plan de activități de practică pe durata stagiului Erasmus (care să conțină activitățile propuse a

700

se desfășura în instituția gazdă – după modelul Learning Agreement for Traineeship),

 Recomandare din partea conducătorului de lucrare de licență/dizertație/doctorat care să

conțină acordul pentru respectivul stagiul de practică Erasmus sau recomandare din partea

coordonatorului de practică ( pentru studenții anilor I-II licență, anului I master și anilor I-II

doctorat),

 Copie după cartea de identitate.

 Scrisoarea de acceptare pentru perioada stagiului de formare Erasmus, semnată de instituția

gazdă (opțional; reprezintă un plus la punctaj).

Organizaţiile de primire pentru stagii de practică pot fi instituţii publice/private de pe piaţa muncii:

 orice organism public sau privat activ pe piața forței de muncă sau în domeniile educației, formării

și tineretului. De exemplu, o astfel de organizație poate fi:

 întreprindere mică, mijlocie sau mare, publică sau privată (inclusive întreprinderile sociale);

 un organism public la nivel local, regional sau național;

 un partener social sau alt reprezentant din domeniul forței de muncă, inclusiv camerele de

comerț, asociații meșteșugărești/profesionale și sindicate;

 un institut de cercetare;

 o fundație;

 o școală/un institut/un centru educațional (la orice nivel, de la învățământul pre-școlar la cel

secundar superior, inclusiv formarea profesională și educația adulților);

 organizație, o asociație, un ONG non-profit;

 un organism care oferă servicii de orientare profesională, consigliere profesională și informare;

 instituție de învățământ superior dintr-o țară participantă la program.

Următoarele tipuri de organizații nu sunt eligibile ca organizații gazdă pentru stagii dedicate

studenților:

 instituții ale UE și alte organisme ale UE, inclusiv agențiile specializate (lista completă a acestora

este disponibilă pe site-ul ec.europa.eu/institutions/index_ro.htm);

 organizații care administrează programele UE, cum ar fi agențiile naționale (pentru a evita un

posibil conflict de interese și/sau finanțarea dublă).

Pregătiri necesare:

Înainte de plecare studentul Erasmus va semna un contract de practică ce amenajează programul

pentru plasament asumat de cele 3 părţi: student, instituţia de trimitere şi întreprindere (Learning

agreement for traineeship).

În vederea realizării documentului de ”Learning agreement for traineeship” (Acord de formare

pentru plasament) coordonatorul studentului din instituția de origine trebuie să se pună de acord cu

coordonatorul din instituția gazdă (supervisor) pentru:

a) Identificarea competențelor, cunoștințelor și aptitudinilor pe care studentul trebuie și are posibilitatea

să le acumuleze în perioada de plasament.

b) Identificarea foarte clară a sarcinilor pe care studentul va trebui să le îndeplinească în instituția unde se

va realiza plasamentul.

c) Identificarea modalității și a planului de monitorizare și evaluare a studentului în perioada stagiului de

plasament.

d) Stabilirea încă de la început dacă i se vor acorda studentului credite ECTS pentru activitatea sa, sau dacă

această activitate va fi recunoscută doar în suplimentul la diplomă, sub formă de competențe

acumulate.

După perioada de mobilitate:

– Pentru un plasament care este parte din curriculum, instituţia de trimitere trebuie să acorde recunoaştere

academică pentru perioada petrecută în altă ţară prin acordarea creditelor transferabile (ECTS) sau a unui

sistem echivalent. Recunoaşterea va avea la bază contractul de practică semnat de către toate părţile înainte

de începerea mobilităţii;

– Pentru cazul particular în care plasamentul nu este parte din curriculumul studentului, organizaţia de

trimitere va furniza recunoaştere cel puţin prin înregistrarea acestei perioade în suplimentul la diplomă.

Va fi acordat un sprijin financiar sau vor fi percepute taxe?

Studenţii pot primi un grant Erasmus + menit să acopere transportul precum şi costuri de subzistenţă pe

perioada mobilităţii. Pe durata stagiului Erasmus, studentul nu poate beneficia de un alt sprijin financiar

din partea Comisiei Europene.

Plata burselor naționale către studenții care pleacă în stagii de practică Erasmus se va menține pe toată

durata stagiului în străinătate.

Selecția dosarelor va avea loc la nivelul Biroului Erasmus+ al UB, în data de 22 aprilie 2016.

Punctajul pentru selecție este realizat prin media artimetică a punctajului acordat pentru

următoarele criterii (punctaj între 1 şi 10, 10 reprezentând punctaj maxim):

1. Situaţia şcolară (media anilor de studiu): punctajul este egal cu media anilor de studii.

2. Cunoştinţele lingvistice: punctajul reprezintă fie nota obținută la testul de limbă străină, fie nota obținută

prin echivalarea nivelului corespunzător atestatelor de limbă străină depuse la dosar. În cazul rezultatelor

care conțin doar nivel de limbă și nu conțin notă, punctajul se acordă după cum urmează: Nivel C2 – 10

puncte, Nivel C1 – 9 puncte, Nivel B2 – 7 puncte, Nivel B1 – 5 puncte.

3. Evaluarea dosarului (scrisoarea de movitație, plan de activități, recomandare),

4. Plan de activități de practică (evaluarea efectuată de persoana desemnată din facultate),

5. Scrisoarea de acceptare/invitație (opțional, se acordă punctaj suplimentar).

Criteriile de departajare sunt în ordine:

1. punctajul obținut pentru planul de activități,

2. punctajul obţinut pentru cunoştinţele lingvistice,

3. punctajul obținut pentru situaţia şcolară.

Ulterior deciziei comisiei de selecție afișării rezultatelor la adresa

http://www.unibuc.ro/n/organizare/erasmus/sele-eras- mobi-de- prac-2015- 2016-sem- 2/, candidații pot

depune contestații privind selecția în termen de 2 zile lucrătoare de la data afișării rezultatelor selecției.

Informații suplimentare se pot obține de la Biroul ERASMUS+ al UB sau la adresa

http://www.unibuc.ro/n/organizare/erasmus/sele-eras- mobi-de- prac-2015- 2016-sem- 2/