Povestea ASPSE


aspse

SALUT!

Noi suntem ASPSE (Asociaţia Studenţilor la Psihologie si Ştiinţele Educaţiei), iar povestea noastră începe pe 18 noiembrie 2002, atunci când câţiva studenţi îndrăzneţi şi-au folosit creativitatea pentru a crea acest ONG al studenţilor din Facultatea de Psihologie si Ştiinţele Educaţiei din Bucureşti.

Şi acum, câte ceva despre ce facem noi:

  1. Promovăm și susținem inițiative și activități de tip profesional, social și de reprezentare a studenților, care să îi aducă pe tineri mai aproape de succes.
  1. Gestionăm programe de educaţie formală, prin comunicarea constantă cu studenţii şi cu conducerea facultăţii şi prin implicarea în rezolvarea neînţelegerilor.
  1. Organizăm proiecte cu tematică diversă care să ofere informații din aria de interes a fiecărui student, centrate pe psihologie (Școala de HR, Criminalistică și Criminologie, Vivid Mind, Psihologia Reclamei și Publicității, On therapy, Investim în TINEri), sociologie (TU vs. Stereotip), training (ToT Challenge – Train of Trainers) dar şi distracţie (Zilele PSE, Balul Bobocilor).
  1. Prin intermediul proiectelor şi al evenimentelor pe care le organizăm, contribuim la dezvoltarea studenţilor, prin crearea unui sistem de educaţie non-formal, iar acest lucru duce şi la dezvoltarea noastră.
  1. Îţi oferim şansa de a cunoaşte oameni care au aceleaşi interese și idei ca tine, cu care poţi lega prietenii de durată şi astfel, să adaugi un plus vieții de student.

Nu putem vorbi de ASPSE, fără să menţionăm cele 4 departamente dinamice prin care ne desfăşurăm activitatea:

13174221_1007080506027522_1912380929303456063_n

ASPSE face parte și este membru fondator al Cognosis, federaţia naţională a ONG-urilor studențești la psihologie, fiind de asemenea, membru cu drepturi depline al ASUB și ANOSR.

ASPSE este membră a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) – federație studențească non-guvernamentală și non partizană, formată din peste 84 de organizații membre de pe întreg teritoriul țării (reunind peste 17 centre universitare), care are, de peste 15 ani, ca scop reprezentarea intereselor comune ale principalilor beneficiari ai actului educational, stimularea participării lor active în cadrul societății, apărarea și promovarea drepturilor și a obligațiilor acestora. Federația este reprezentantul legitim al studenților din România la nivel European și care, prin membrii săi, luptă pentru buna funcționare a mecanismului mișcării studențești.”